Cum facem ca mierea din Moldova să devină mai competitivă pe piețele externe?

La 27 iunie 2014, în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a devenit membru a unui regim de comerţ preferenţial — Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), cu numeroase oportunităţi comerciale. Premisele favorabile pentru dezvoltarea comerţului extern, împreună cu programele de sprijin oferite de către partenerii de dezvoltare, determină necesitatea de optimizare a procedurilor de export pentru produsele moldoveneşti considerate a fi competitive pe piaţa externă, în special pe cea a Uniunii Europene.

Mierea este unul din puţinele produse pe care Republica Moldova le poate exporta pe piaţa UE, totuşi producerea şi exportul acesteia reprezintând o direcţie cu un potenţial explorat insuficient. Respectiv, optimizarea procedurilor de export a produselor de origine animalieră ar determina valorificarea oportunităţilor oferite de DCFTA, iar exportatorii autohtoni de miere ar putea deveni actori competitivi în UE.

Anterior, MiLab împreună cu Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM, şi-a propus să optimizeze procedura de export a mierii de albini. După o analiză în detaliu a procesului de pregătire a actelor, alături de exportatori, am constatat mai multe deficienţe pe care aceştia le întâlnesc la fiecare operaţiune de export.
Una din probleme, întâlnite la început de drum, este certificatul de la Primărie ce vine să confirme proveniența mierii. Acesta nu reprezintă o valoare adăugată pentru confirmarea veridicităţii datelor despre apicultor şi a autenticităţii mierii, iar obţinerea lui contra-cost creează impedimente pentru micii apicultor. Astfel, am derivat cu propunerea examinării posibilităţii de includere în Registrul Digital Agricol, a procesului de confirmare a originii mierii, în vederea eliminării circulaţiei certificatului pe format de hârtie şi obţinerea promptă a lui.

De asemenea, în urma numeroaselor semnale parvenite din partea exportatorilor de miere, am solicitat dotarea laboratoarelor Centrului Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV) cu kit-urile necesare pentru detectarea prezenţei substanţelor antibiotice şi a sulfaminelor în miere, teste care de jumătate de an se fac exclusiv în afara ţării, exportatorii suferind cheltuielile aferente. E important de menţionat că UE, în calitate de partener de dezvoltare a Republicii Moldova, va suplimenta CRDV cu necesarul de kit-uri de testare pentru anul 2016.

Acestea, precum şi alte constatări şi recomandări ale echipei noastre au fost audiate vineri, 1 iulie 2016, în cea de-a doua şedinţă a Grupului de Lucru „Facilitarea Comerţului Transfrontalier” al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru RM, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai sectorului privat, a instituţiilor pubice şi a delegaţiei UE. În rezultatul consultărilor, propunerile noastre vor fi incluse într-o notă informativă spre Prim-ministru.

Sperăm că alături de Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru vom reuși să aplicăm modificările necesare, iar ca rezultat mierea din Republica Moldova se va regăsi mai des pe piețele externe!